‘N’sònnu
(“a Ignazio Buttitta”)
‘Nà notti ca ’ntò megghiu di lu sonnu
sirrava tavuluna e arrunfuliava
mi ‘ntisi trucculiari ‘ntà na spadda.
Pinzavu;
“Chista è arreri me mugghieri
ca s’accupò p’à troppa sirratura
e arruspìgghia a mia,
“mìzzica dà camurrìa!”
Inveci un’era chista la pirsuna.
L’acchicchìu giustu di l’acchettu i l’occhiu
avìa ‘n’ariàta di unu canuscienti.
C’à sicaretta n’mùcca e ‘a sò birritta
addiminati cu era?
propriu Iddu
‘U maistru Gnàzziu Buttitta
ca m’unurava di la sò prisenza.
“Arruspìgghiati Vicenzu c’ amu a parràri!”
Mi ‘ntìsi cuntintùni ‘nfin’à l’ugna
però n’ò stessu tempu scantatizzu.
Un’è ca m’avìa fari un lisciabbùssu
pi comu io aveva scritturatu?
Mi fa;
Haju vistu ca tu si unu ’i chiddi
ca scrivi cosi ca ti detta ‘u cori
ancora si nutricu p’à puisia
ma i primi passi già li dasti boni
a picca a picca ti ‘nsigni puru a cùrriri.
Lassali jiri a napocu’i chiddi
c’abbasta ca ti jnchinu li fògghi
sunnu capaci di scriviri napocu ‘i fissarìi.
Tutti allittrati tutti cumplicati
a li voti ti scrivinu palori tanti annigghiatìzzi
ca mancu li trovi ‘ntà li calapìni
A puisia un’avi bisognu ’i chisti
ma di pirsuni simplici
ca su patruna ‘i chiavi
di li cori ‘i tutti li genti.
Ci trasinu, e ci appoianu cosi ginuini
ca ognunu ca li vidi e nni senti ‘u çiavuru
s’assetta e mancia
senza bisognu di sfurniciarisi troppu.
Salùtami a Carru, amicu miu
e tutti li pueti ca canusci.
Io mi nni vaju arreri d’unni vinni
unni ci sunnu na para d’amici
c’aspettanu a mìa
pi scriviri tutti ‘nsemmula
na puisia ca avi aviri ‘a forza
di fari finiri tutti l’ingiustizìi d’ù munnu.
Da ‘ncapu unni semu ora nuatri
‘un ci nni sunnu.
Vincenzo Aiello
Bagheria;20/02/2005