Natali di faccifarìa
La prima cosa chi la menti attrova
sintennu ammuntuàri lu Natali
è ’u Bambineddu dintr’à manciatura
mannatu ’n menzu a nuatri a predicari.
Ca daccussì dicisi ’u Patreternu
p’a nuatri prisirvarinni d’’u nfernu.
Ma stu pinzeru veni accupunatu
’o spissuliddu d’autri pinzeri
unni la festa è sulu d’’u palatu
liccunarìi nte piatta e nne bicchieri.
P’accuminciari cu ’n beddu sfinciuni
e all’urtimu sciampagna e panittuni.
Prijari?… ma chi è sta camurrìa
nun c’è mai tempu o picca si nni trova
ci abbastanu ’i bizzocchi ’n sagristia
chi asciùcanu lu sangu di li chiova.
E quattru vicchiareddi sempri dda
chi aspettanu ch’à vita si nni va.
L’omu ca tuttu havi senza sforzu
e la so vurzitedda teni china
picca cci penza a li cosi ’i ’n celu
e a li povireddi senza pani.
E a tutti li so frati svinturati
di la matin’a sira bummardati.
Si renni cuntu sulu siddu poni
nta la so strata la vintura ’u lassa
facènnucci addisiari chiddi cosi
chi anfina a prima avìa mussa-mussa.
Scantatu allura li so manu junci
e prija a Diu chi la so sorti canci.
E lu Signuri ca sti cosi vidi
assuppa-assuppa e cchiù si renni cuntu
ca l’omu è nsalanùtu e picca cridi
e d’’i so liggi cchiù nun teni scantu.
E lu Natali di faccifarìa
è chinu ’i fausi santi e nuddu prija.