‘Na ramuzza d’alivi
Nta ’u mentri c’aspittàvamu
lu suli debbitu d’’a primavera
un celu greviu e ziccusu di rìnnini
nni sappi arrialari sulu rivutura di verri.
A sbardi sdùnanu
di nna ddi terri avvampati…
e ammunziddati s’arricampanu
supra varcuna scancarati
cummattennu cu furturati ’i mari
e ’allammicu ’i cori c’allaccarisci ’i spiranzi.
A pedi scausi e ’i facci allignàti
lustri d’ogghiu d’Argan
pussedinu sulu sacchittati ’i dispirazioni.
Di ncoddu si cunnùcinu robbi linziati
’na truscia china ’i strucchiuli
e ’nto cori ’na sula spiranza
abbrazzari arreri
’i figghi chi lassaru nna dda terra
chi mai ha avutu abbentu.
Avutri frati si stettinu dda
abbrazzàti a scupetti attassati
e c’’u jiritu appujatu nto sirragghiu
addifenninu l’ultimi rrasti ’i dignità.
Arristaru fermi dda ’i rìnnini
darreri l’ultimu cannuni…
e scantati aspettanu ’u signali
…’na pezza janca
e ’na ramuzza d’alivi
di strinciri nto pizzu
e svintuliari comu bannera
pi tutti ’i çeli d’’u munnu.
Vincenzo Aiello
Bagheria, 23 marzo 2011