Lu rispiru d’’a me terra
Lu sentu appena agghiorna ’u so rispiru
spicchìa supra l’erva ‘n contraluci
dintra ddu raggiu ’i suli e l’acquazzina
ddu çiuciulìu lu sentu…arriva duci.
Lu sentu quannu nun si movi nenti
mi parranu li chianti affirrati
a timpi ’i terra ’i rarichi, abbrazzati
strinciuti comu veri nnamurati.
Nte lacrimi di matri nguttumati
mentri vidinu partiri li figghi
ca tennu lu duluri ’n cori comu
quannu tu sutta l’ugna ci hai li scagghi.
E sentu ’u so rispiru, lu cchiu forti
d’’u mari veni, e abbrazza la me terra
cu li so unni iddu annaca ’a morti
e genti viva chi scappa d’’a verra.
Sentu un rispiru, centu, miliuna
un si ponnu cuntari quantu sunnu
fimmini preni, omini, nutrichi
e a lu sulu pinseri io m’addannu!
E la Sicilia mia è sempri cca
a stenniri ’a so manu a cu egghiè
di matri putativa ginirusa
ca nuddu dici “latti nun ci nnè!!”
Io ora arrestu cca, nta lu silenziu
e agghiuttu lu so çiavuru…prijatu
chista è ’a me bedda terra chi rispira
e a cu ci l’addumanna duna çiatu.
Vincenzo Aiello
Bagheria, marzo 2017