L’onuri
Un’avissi mai vulutu scriviri ’i tia
no pi suggizzioni… ma p’un ti dari sazziu.
Tu… ch’arridducisti la me terra peddi e ossa
tu… ca ti manciasti puru li chiova d’’u muru
tu… ca teni ’i me’ figghi
privati d’’i diritti cchiù sacrusanti.
Ti fai chiamari omu d’onuri
ma secunnu tia… l’onuri
è ammazzari ’i figghi ’i matri?
Secunnu tia l’onuri
è pigghiarisilla cu ’i picciriddi
e farinni minnitta?
Secunnu tia l’onuri
è aviri lu rispettu d’avutri omini com’a tia
ca comu si vidinu persi
la to testa si la vinninu
pi n’anticchia ’i libirtà?
Secunnu tia l’onuri
è campari ammucciatu nt’on fùnnacu
p’’u restu d’’i to jorna com’un prisicutu?
Ti sbagghi!!…
l’onuri un’è chistu
un s’accatta cu ’i picciuli o c’’a forza
un ci nn’è putia ca lu vinni.
L’onuri è ’na cosa priziusa
chi surgi d’’i cori ‘i l’omini onesti.
Lu po’ aviri puru
ddu me’ frati ca si scura a’ stazioni
ammugghiatu ’n menzu ’i giurnala
supra un matarazzu di cartuni
e sutta un tettu di stiddi.
Attornu…
iddu un’havi nuddu muru
ch’ammuccia ’a so dignità.
Chiddu chi havi è tuttu affacciu
e chiddu ca ’un’havi
forsi ci l’arrubbasti tu.