La prijera di la sira
Affruntusu
lu suli s’aggiuccò
darreri ‘a muntagna di Musulumeli.
Pi guardiani lassò dda ncapu
quattru pizzami di negghi rusciani.
Comu ferru di rasòlu
l’aceddu d’acciàru d’à cuda ‘nfarinata
fidduliò ‘i masciddi d’ù celu
e d’à chiaja ca si grapìu
a picca a picca
cuminciò a sbuttàri tutt’ù lustru
ca lu suli avìa parturùtu.
E fu accussì
ca oramai cunsùntu
assaccò lu jornu.
Siddiatu l’arvulu di varcocu
chiancìu çiuri russi di vriogna
ca la manu dilicata ‘ì l’ariu
appujò duci duci supr’à terra
frisca di zappuni.
Li pàssari
ca tra pampini di mènnulu e varcòcu
eranu attimaticàti
a jucari ‘ammucciareddu
nun s’addunaru ‘ì nenti.
Biata la ‘nuccenza
di cu sapi ancora jucari
‘ncuscenti
di zoccu ci ammàtti supr‘a testa.
Sulu ‘u merru
abbarrujùtu di zoccu avìa ammattùtu
lintò di sunari
la duci miludia d’à so canzuni.
Vistutu a luttu pi com’era
c’ù pinzeri
accumpagnò pi l’urtimu viaggiu
dda povira armuzza.
E c’ù cori nguttumatu
circò abbentu
ricitannu la prijera di la sira.
Vincenzo Aiello
Bagheria, 1 novembre 2007