Amuri di patri
’A vicchiaia ci arrappò ’a facci comu ’na cucuzza cintinàra.
Tortu comu ’na rama di limiùni torta
ogni matina prima ca lu suli adduma lu munnu
’un ci pari l’ura di satàri d’’u lettu.
Un crucchiulùni di pani, quattru alivi, lu bùmmulu, si nsacca ’a bunàca
zappùni ncucciàtu nta spadda e si metti ’n camìnu.
Càuru, friddu, acqua ’i çelu, nenti lu ferma.
Li pedi a strascinùni ma iddu havi a ghiri dda
a truvari li sò figghi di lignu.
Era ancora picciottu quannu li sò manu
ncarcàru ’a prima terra supra ddi ràrichi di chianticeddi piatusi.
E l’abbivirò cu stizzi di suduri.
Ci attuccò fari puru lu fumiràru
p’amuri di vidirli sprucchiàri firrigni.
E stava dda nta ddi notti di staçiuni
c’’a sula cumpagnìa d’’u zirrichìu d’’a cicala e lu cantu d’’a cucca
e c’’u sulu lustru d’’u mecciu d’un lampiùni
cafuddava corpa di zappuni grapennu e chiudennu conchi
pi dissitàri cu acqua frisca di cunnùttu
ddi arvulicchi ancora nutrìchi.
Crisceru e dèttinu li primi frutti d’oru.
Casciùna di robba nova e bastarduna
addivintaru beddi picciuluna
ca iddu araçiu araçiu accrucchiò
pi dari ’na casa a sò figghiu.
Sò figghiu… chiddu chi niscìu d’’i carni ’i sò mugghieri inveci
si nna sempri buzzaràtu d’’u jardinu.
Malacunnùtta ’nquantu mai
s’avissi mai binignatu ’na vota ’i dìricci
“Pà…vegnu cu tia a dàriti ’na manuzza d’ajutu!”
Sò figghiu…tantu disamuràtu versu ddi arvulicchi
ca ’un ci ficinu mai addisiàri un vistiteddu
ne un paru ’i pepè novi.
Sò figghiu… ca talìa ’u zappuni comu un nimìcu
e un capisci ca facennu ’accussì
chianta chiova nto cori d’’u patri.
Sò figghiu… ca appena iddu è cu ’n pedi nni la fossa
pi putìricci accattàri ’u tabbutu
è prontu a vìnniri dda terra
ca ’u fici crìsciri nte fasci d’oru.
E cu cardacìa
inveci d’allisciari masciddi
alliscia pàmpini vagnati d’’i so lacrimi
ch’arrestanu ancora virdi ’nfin’a quannu iddu
cci pò dari amuri di patri.